În interiorul oglinzii

Cioburi de cristal fără graţie,fără blândeţea dimineţilor de iarnă îmi zgârie egoismul în mii de fragmente
Cum mi s-a topit forţa fizică atât de repede în achitarea curajului când m-am aruncat în prostia prea multor momente,
Cum deschiderea geamului n-a mai fost posibilă,în sufocarea prafului monotoniei nu mi-a mai rămas decât alegerea
Să nu mă mişc dincolo de aceşti pereţi de piatră sau să mă arunc în viaţă cu o curiozitate ce nu-şi cunoaşte tăcerea.


Ceea ce vezi este jumătate din ceea ce vrei să vezi,adevărul este căutat de toţi şi cu toate acestea nimeni nu-l suportă
Chiar şi atunci când iţi este aşezat în faţă continui să vezi doar aparenţele nule şi abstracte ce ard sinele precum o torţă.


Să ai curajul să te arunci...trecând prin rezistenţa uşilor precum o ploaie de cărămizi
Să ai curajul să rămâi...în splendoarea furtunilor cerşind  mila adierilor de amiazăzi
Să ai curajul să strigi...glasul tău metalic se va sparge în frecvenţe  greu de uitat,gravitând în jurul sferei
Să ai curajul să taci...când războiul valurilor tipă la tine,păstrezi ambiţia care controlează echilibrul trierei.

Ataşat de sfori,legat de propria iluzie,lipit de dublura ta care te surpinde deseori cu diferenţele dintre voi
Ai timp să-i observi lumea doar prin rezultatul egoismului preocupării exagerate a propriei persoane
Odată la câteva secole se naşte cineva destul de nebun şi curajos să-şi contopească şansele-n ghinioane...

Totul se reduce la ceea ce vezi dimineaţa şi înainte de paralizarea într-un somn la fel de ruinat ca şi realitatea
Undele magnetice nu se lovesc de sticla din faţa mea,pătrund înauntru şi se întorc deformându-mi simplitatea,
Nicio inteligenţă vie sau mecanică nu poate să identifice existenţa obiectivă şi iluzia carcerată într-un vis 
Nu te poti baza pe simţuri iar arta vizuală se împleteşte de  acelaşi nod cu raţiunea prinsă de un jurământ ucis,
Şi în cele din urmă tu eşti singurul obiect care îmi reflectă o parte din adevăr,restul depinde de mine
Dar dacă pot fi sigură de ceva aceasta este maniera în care jonglez cu cuvintele într-o oarecare dezordine.

Nu pot găsi raspunsuri căutând printre iluzii
Când realitatea se află În Interiorul Oglinzii.

Ultimul arbore

Trăim în detalii dar pierdem esenţa,vedem dar nu şi înţelegem aşa se întămplă că de cele mai multe ori când tot ceea ce e important trece pe lângă noi atât de repede încât nu ne rămâne decât speranţa zilei de mâine.
Frunzele îl părăsesc una câte una până când şi trupul începe să-l trădeze,aşternutul de cristal îl inveleşte dar şi omoară,rămâne singur într-o izolare aproape dulce,uitat şi torturat de îngheţul minutelor visând ca pentru ultima oară la mugurii ce obişnuia să-i aibă.Tabloul existenţei umane aparent captivant prin simplitate dar faşcinant de singurătate,aşa se întâmplă că dependenţa este legată de tragedie şi mister iar volumele despre dragoste şi familie ajung în devorarea prafului ale camerelor încuiate,inima nu mai e salvată de afecţiunea echilibrului în doi acum când trebuie să-i rezervi energia din ura tuturor.
Ramurile se pierd în avalanşa atmosferei,coroana nu îi este furată ci luată înapoi de braţele  orizontului auriu odată cu lacrimile transformate în petale uscate,cuvintele ajung şoapte ale strigătelor în ecou,nu mai e nimeni pe umărul căruia să adormi de dor.Acum nu mai rămâne decât îmbrătişarea delicată a morţii,întorcând spatele ar fi prea mult să-ţi iei adio aşa că nu-ţi rămâne a spune decât:Somn usor...

Teoria Posesiunii

Labolatorul de experimente adesea izbucneşte într-o suspensie de particule dezamăgitoare
Adesea eşecul este datorat de pierderea unei singure cifre dintr-o bază nemuritoare,
Iată-ne din nou în acelaşi loc de care cândva fugeam,ne ţinem de mână dar în zadar
Am rămas precum doi cobai orbiţi de cercetările ştinţifice ale acestui loc murdar.

Ţi-am spus că e prea târziu să mă minţi iar ,acum când numai pereţii ne mai aud
Ţi-am spus că imaginea ta e ruptă dintr-un tablou de pe ultimul hol  nul şi crud,
Ţi-am spus că degeaba îmi ştergi lacrimile când ele cad dar eu nu le mai simt
Ţi-am spus dar nu ştiu de ce continui să tot vorbesc mai bine te las să fugi
Îmi aminteşti de acel vis incolor şi trist când nu eşti conştient dacă stai sau alergi
Ţi-am vorbit deja prea mult şi totuşi cu ochii tăi îngheţaţi continui să mă tot atingi.

Trebuie să merg mai departe involuntar
Sau să aleg doar ce este elementar,
Transcriu ecuaţia faptelor moleculare
Care rezultă o reacţie nucleară
Părerea ta rămâne o speculare
Fabricată din  creierul tău de ceară.

Combin substanţele şi-mi amestec în ele toate defectele
Încercând să găsim sentimentelor teorii recitate de kantele
Rezonanţa  miscărilor noastre sunt transfigurate de îndoieli
De frica prăbuşirii imperiului chiar înainte de a-l temeli...
Combin roşu cu albastru şi extrag pentru fiecare o parte din mine
Încerc să creez un leac pentru tine care să te hrănească cu vitamine,
Pentru mine trecerea orelor e doar un efect secundar când tratamentul e gata
Nu mai ai nevoie de mine să mă seci,acum poţi pleca crezând că mă iubeşti fără a mi-o arăta
Eu o să rămân aici în dorul sângelui şi cu ochii goi,am scăpat de tine dar cum scap de starea asta!

Instrument pentru măsurarea oceanului

Strivesc nisipul de aur atât de tare încât ajunge să mi se strecoare printre artere,

Privesc oceanul în imensitatea inconsecvenţei care promite ochilor o furtună de cunoaştere,

Ca o fantomă călătoresc deasupra maselor mulţimii,uneori aş prefera să mă oprească cineva

Caut prea multe şi îmi trădez copilăria,uit prea repede ce înseamnă esenţa suprafeţelor undeva

Unde ar trebui să folosesc timpul nu ca pe o durată ci ca pe o măsurătoare de idei.

Ajung să mă scufund în nisipul clepsidrei pentru că nu m-a învăţaţ nimeni să văd dincolo de materie

Şi nu mi-a arătat nimeni cum ar trebui să funcţioneze viaţa,atunci când în exagerarea ei este lipsită de baterie

Totuşi nu-i înţeleg pe aceia care se plâng de insuficienţă când ea are atâtea de spus 

Nu înţeleg cum poţi afirma că o iei de la început la fiecare greşeală care s-a consumat într-un apus.

Copil

Daca as putea macar sa visez cum eram copil,cum alergam printre trandafiri

Am pierdut prea multe de atunci,dar nu regret ca a trebuit sa invat din dezamagiri,

Obisnuiam sa ma joc cu anii,sa nu-mi fie frica de greseli,sa fiu aglomerata de papusi

Acum acest joc a devenit sarcastic,nu mai am papusi dar am oameni de plastic,si totusi…

Suntem si acum  copii care nu au invatat  ca iertarea este mai grea ca razbunarea

Cadem,ne ridicam,sarim,mergem mai departe,si adormim intr-o seara citindu-ne propria poveste

Construim,pictam,desenam amintiri care n-o sa-si piarda niciodata culoarea

Si chiar daca ti-ai umplut inima mai mult cu lacrimi,in final zambetul tau este cel care straluceste.

Cercul juridic

Traversa holul murdar pentru prima şi sperând a fi  ultima oară, robot  în propria cuşcă se obişnuise deja cu obiectele umbrite de aerul la fel de trist şi apăsător ca şi uşile închise ,era oare destul să spere că la capătul acestuia îl aşteaptă ieşirea sau doar o altă uşă blindată cu promisiuni.Bateriile îşi pierd cu timpul magnetismul,mecanismul paşilor străbătuţi de-a lungul timpului încep să-l doboare cu propriile arme,cuvintele se transformă în ţipetele unui ecou la fel de mut si orb ca şi procesul ce urma.

La capătul holului nu este testul final,ci doar o altă simulare care te obligă să te obişnuieşti cu rutina,un birou mai mare într-o sală de aşteptare şi desfăşurare în care nu există nevinovaţi,canalii pe care obişnuiai cândva să-i subestimezi acum îţi pun catuşe şi zâmbesc ironic mândri de steluţele lor de plastic.Începi să  priveşti înapoi să te intrebi unde ai greşit într-o secundă în care realizezi că fiecare este vinovat de ceva.Atunci încerci să fii mai treaz decât ai fost vreodată,dar sfârşeşti prin a fi destul de treaz citind legile care par a fi orice dar nu adevărate.

Ea stă lângă tine cu un chip destul de angelic să convingă toată sala şi cu o voce destul de aspră încât să-i asigure tăcerea,pentru câteva minute te lasă să crezi că este îngerul tău păzitor dar abia după ce ai semnat realizezi că a fost pact cu diavolul năucitor.Într-un spectacol sarcastic în care actorii sunt dechizaţi în animale,ea se luptă să te apere dar la sfârşit se ţin toţi de mână aşteptând aplauzele,şi adevărul e că orice scenariu cu dramă şi suspans îşi merită audienţa,în orbirea propriilor  zâmbete pictate şi ucis de mult prea multe tentaţii îţi  petreci pentru prima dată noaptea într-o colivie.

Dai cu pumnii în perete sperând că furia  este mai rezistentă decât o cărămidă aşa cum zidul justiţiei are numeroase spărturi.Ai cerşit toată viaţa putină linişte iar acum eşti îmbrăţişat de o izolare care te arde încet precum razele solare şi aşteptarea agoniei că ziua de mâine ar putea fi ultima te închide tot mai adânc .Un robot învechit şi prăfuit îţi deschide celula şi intră ea care parcă bucurându-se pentru tristeţea ta îţi zice că eşti liber.

Te uiti la ea şi îţi aminteşti prima dată când ai cunoscut-o.O doreai atât de mult dar ea era deja a altcuiva şi a trebuit să-i furi viaţa,să-i furi locul pentru a o câştiga,şi acum ai ajuns într-o cursă de şobolani numai pentru că nu ai găsit niciodată puterea de a ceda ispitelor.

Traversa holul şi vedea pereţii pictaţi de propriile crime,zgâriaţi de chipul său vinovat dar care a pledat mereu inocent,acum nu mai e singur,caldura mâinii ei îi topeşte orice teamă deşi ştie că ea îi va servi libertatea ca amintirea unei celule uitate.Pe parcursul drumului începi să te întrebi dacă nu era mai bine să rămâi în  aceea izolare paşnică,traversezi minciuna de-a lungul sentinţelor,nu mai ai timp să asculţi sinceritatea adierilor de vânt şi te vei privi într-o dimineaţă în oglinda rece şi nu vei mai recunoaşte animalul care te priveşte înapoi.

Stilul nopţii

Şi trec peste aceleaşi şoapte sub lumina lunii însângerate
Las în urma mea toate cuvintele care nu au fost niciodată adevărate,
Şi trec peste toate cadavrele figurinelor de ceară
Las sticla clepsidrei să se topească într-o noapte amară.

Încă o dată,tu rămâi doar un semn de întrebare
Şi ce a fost între noi o poţi descrie ca pe o simplă personificare...

Tabloul de gheaţă

Trec pe lângă mine mii de corpuri aparent adormite,visează ,la fel ca toţi,cu ochii deschişi.Luminile ard şi se opresc în ochii fiecăruia ca pentru o ultimă strălucire.Ceea ce ne face deosebiţi în ciuda animalelor,sunt chiar ele greşerile care se înalţă precum artificiile  dincolo de tavanul luminos al cerului până când devine un act de creaţie.Chiar şi aşa galeria de artă este mult mai pustie ca inima unei stane de piatră,nimeni nu mai trece pe aici,acum majoritatea văd arta altfel decât aceste tablouri uitate.

Mă opresc în faţa ta dar tu nu vezi altceva decât valurile de ceaţă care ţi-au umbrit sufletul până când acesta ţi-a devenit străin,nu mai simţi nimic în afară de gustul amar al timpului care totuşi nu are nicio putere asupra ta,nu mai poţi face altceva decât să aştepţi până când cineva te va da jos de pe perete;însă eu ma opresc nu ca să te admir ci ca să-ţi aflu povestea.

Dincolo de privirea ta glacială,de pielea ta la fel de fină şi albă precum zăpada eşti mai mult decât o prinţesă de gheaţă,dincolo de apă şi culoare există un puls al unei vieţi nemuritoare.

Cândva aveai un palat numai al tău pe care singură ţi l-ai ridicat la fel de repede ca şi castelul unui joc de cărţi,cândva acele coridoare de marmură albă erau locuite de soldaţi şi zeiţe care până la urmă au devenit turişti construiţi din calcar.Ani la rând te-ai plimbat singură pe holuri de cărbune aşteptând lumina să te ardă din întunericul tunelului sau măcar ceva să te şteargă aşa uşor şi fără milă de pe faţa pământului.

Dar tu ai continuat să speri că acel Făt-Frumos va evada din paginile unei cărţi sau măcar cineva care să aibă curajul să rămână cald în faţa icebergului dar viaţa e prea scurtă şi neiertătoare când e vorba de aşteptare şi totuşi ea a vrut ca  toată lumea să ţină cont de faptul că poate corpul este torturat de moarte dar ideile acestuia sunt capabile să rămână,aproape întotdeauna vii.

Văd cum lacrimile ei de cristal părăsesc doi ochi de safir,este pentru prima oară când învaţă că fericirea e la fel de rară şi preţioasă precum un diamant.Zâmbeşte şi încalcă legile picturii pentru că există cineva care n-o s-o lase să se stingă în uitare.

Şi nu e numai ea,aşa o să fie mereu:Cu toţii trăim visele propriului tablou...

Dulce venin

Se târăşte in urma mea,imi calcă pe urmele lasate pe o plajă uitată în nisipul la fel de rece ca şi cuvintele care nu mai dor

dar continuă să mă lovească mereu,

Aspirate,nevinovate,micile minciuni s-au adunat într-un ecou ca un refugiu pentru sinceritatea păstrată doar pentru mine,

piese ironice ce construiesc un sarcastic trofeu...

Ea se uită în oglinda plină de praf,acelaşi praf care i-a orbit şi sufletul

Criminală în esenţa pură a iluziilor îţi face aşa uşor să dispară tot zâmbetul

Îţi ucide toată copilăria,îti smulge inocenţa lasându-te invizibil precum vântul.

Ea strânge noaptea in braţe un ursuleţ în care-şi strecoară propriul venin

Şi din ochii ei dulci curge acum o substanţa toxică căci şi-a ucis îngerul divin.

El totuşi continuă să-i admire frumuseţea malefică,şi îi şopteşte că nu e singură dar e singura care

Îşi trădează aripile pentru a distruge pe rând fiecare cărămidă,în timp ce alţii aleg să zboare 

El o vede dincolo de acţiunile dezvoltate în infracţiuni,

Şi totuşi hoaţa i-a furat inima folosind doar câteva promisiuni.

Se uită la el şi îl aruncă într-o plasă de minciuni,sărutul ei este precum muşcătura de şarpe

Lovit de o moarte lentă se sufocă în propriile slăbiciuni dar nu-i pasă atâta timp cât o are aproape.

Aceasta nu e iubire,poate doar un strop de obsesie pentru indiferenţă

Căci până la urmă pentru cunoaştere ne înecăm în existenţă.

Teorema Mortii

Cine sunt?Ce rost am eu pe aceasta lume?O fiinta  micutza si fragila ratacita printre materii si suflete,confuza ce e bine si ce e rau,as minti daca as spune ca nu ma invata nimeni despre ele dar ar fi si o negare absurda sa spun ca le cunosc pe deplin.
In tribunalul vietii tot ce facem conteaza,eu nu cred in coincidente,eu cred in semne,eu nu cred ca exista moartea,eu nu cred ca Dumnezeu e acolo sus si ne vegheaza,nu e nici macar langa noi,El exista dar in noi,pentru ca esenta noastra precede divinitatea moartea nu reprezinta decat o noua renastere,iar frica nu e decat o scuza pentru ceea nu cunoastem inca.
Asa ca,rezulta urmatoarea intrebare:Iti place curatenia?Incepe acum curatenia mintii,ordinea gandurilor,arunca toate problemele,grijile si indoielile si pastreaza ascunse in acel dulap al sufletului tau:respectul,recunostinta si puterea.Danseaza cu  raul si imbratiseaza ura pentru ca acceptandu-le,e singura cale de a le infrunta.
Am fugit de prea multe ori atunci cand trebuia sa raman  sa lupt,am stat de prea multe ori pe loc atunci cand trebuia sa actionez,ar fi o teorie contradictorie sa spun ca scopul vietii este sa ne gasim linistea,pentru ca asta ar insemna sa ne oprim iar atat viata cat si legaturile dincolo de aceasta nu fac parte din jocul cuiva.
Eu nu cred in iubire dar cred in suflete pereche,eu nu cred in moarte dar cred in decedarea psihica,eu nu cred in mine dar cred in forta ce o posed,eu nu cred in opozitie dar cred in continuare ca ne contrazicem mereu.
Oamenii continua sa se bazeze pe intrebari sperand candva sa le afle raspunsul cand de fapt intrebarile in sine sunt raspunsul...

Nu sunt cu nimic mai presus decat ceea ce esti si tu...Nu-ti face griji,nu conteaza ce ai facut sau ceea ce crezi ca vei face,noi nu suntem altceva decat momentul,roboti din carne vie,calculatoare cu suflet,nu incercam sa supravietuim,suntem perfect constienti ca ceea ce ne inconjoara face parte din propriul vis,si daca exista undeva in intuneric un schelet cu o coasa sa nu se mai ascunda,eu o astept si poate nu sunt si nu voi fi niciodata pregatita dar o s-o invit oricum la dans....

Apus de soare

Soldatii calca in picioare trandafirii rosii,calca miliarde de balti in care isi lasa lacrimile si isi uita zambetele

Tu te trezesti dimineata obosita pentru ca lasi toti fraierii sa te afecteze,privesti in gol asteptand sa treaca minutele

Dar stii ca uneori e mai bine sa nu uiti,da laoparte perdeaua priveste spre un nou inceput

Zboara cu mintea,loveste folosind cuvinte si zambeste atunci cand doare cel mai mult.

Nu o mai face pe victima,daca ai gresit inseamna ca a fost si vina ta,nu poti da vina pe toti cei care i-ai primit in viata ta,

Abtine-te si nu plange pentru ca nu merita sa te irosesti din nou,arunca cu hainele in care si-a lasat parfumul,arunca toata iubirea pe care i-o purtai

Aminteste-ti mereu de el cel care te-a ajutat 

Sa-ti lasi lacrimile intr-un ocean inghetat.

-Cuvintele se ofilesc,trandafirii de la el mor,ma uit la biletelul in care imi spune "iarta-ma!",imi vine sa rad,sa plang,orice numai sa nu te mai ascult

Ma privesc in oglinda si nu mai vad un copil,privesc doi ochi verzi care obisnuiau sa creada ca poti sa imbraci totul in roz,credeam ca pot sa insel ura folosindu-ma de culori,credeam ca indepartez toate problemele

Dar nu am facut altceva decat sa le invit inauntru.

Strange intr-un pumn fotografia lui,las-o sa cada precum nisipul si sa se piarda in respiratia vantului

Lasa-l sa plece,chiar daca nu recunoaste el asta isi doreste,

Si nu esti o lasa cand renunti la ceva dimpotriva,iti pastrezi curajul atunci cand trebuie sa-ti iei adio.

Eu ma topesc in mare,razele mele n-o sa te mai poata atinge

Si promite-mi ca spre deosebire de mine inima ta niciodata nu se va stinge,

Intr-un apus de soare intr-un imens acvariu de lacrimi amare

 Promite-mi ca o sa continui sa zambesti atunci cand doare...

Cronometru

Calatorul unui jurnal alb si gol nu reusesti sa-ti scrii nici macar cateva puncte

Doar cateva picaturi de sange scaldate in amintiri aparent perfecte

Esti mereu in vizita ca un turist care dupa ce cunoaste pleaca altundeva

Nici macar tu nu crezi ce spui,nici macar nu vezi ca am iesit de mult pe usa 

Tot ce a fost vreodata frumos a fost si fals,flacara s-a stins s-adevenit cenusa 

Pe un singur drum alerg,cad,ma ridic,ma uit in spate si stiu ca tu n-o sa ma prinzi niciodata

Cronometru` s-a oprit,se pare ca in viatza ta eu n-o sa fiu niciodata invitata.

Asa ca mai am 24 de ore sa alerg spre ceva ce ma va schimba

Aud doar ticaitul timpului si greserile trecutului

Te joci cu mine si ma faci sa alerg in cerc dar nu ma intreba

Pentru ce continui sa respir in bataile vantului.

In 13 ore nu voi mai fi marioneta ta,incearca sa stai departe din calea mea

Alerg pe  linia unui drum fara cale de intoarcere

Gandul ca mai am o sansa sa te opresc ma aprinde noaptea

Sa castig indiferent de riscuri tot ce inseamna intrecere.

Au trecut atat de repede 11 ore de strigate si minciuni

Nu m-a auzit nimeni cand cadeam,decat atunci cand fugeam 

Spre un loc in care iti pierzi slabiciunile amintindu-ti de promisiuni.

Doar o viatza ai dar mai multe sanse 

Sa fii liber,sa ai puterea sa scapi din catuse.

Intr-o ora te voi prinde si-ti voi arata ca nu`s asa fragila precum las impresia 

Imi fac singura dreptate intr-o lume in care toti sunt legati la ochi

Tik Tak nu mai visa,deschide ochii,prea tarziu deja iti examinez autopsia

Ramane doar amintirea prinsa in paginile unui carnetel vechi,

Si In cateva momente stiu ca toate ranile mi se vor vindeca

Incercand sa prind Timpu` care precum tot ce ating imi aluneca.

Orele se revarsa la fel de repede ca anii ce au  trecut

Minutele te-au transformat in ceva de nerecunoscut

Pentru ce continui sa traiesc,de ce alerg si unde trebuie sa ajung?

Tot ce stiu este ca trebuie sa rezist unui viitor cat mai lung....

Carusel

Nu stiu cum sa incep sa va descriu o poveste,mai degraba un basm

Despre viata ce ne ameteste si ne invarte ironic intr-un cerc de sarcasm

Ne pierdem printre lumini,ne lovim de artificii si ne pierdem in multime

Uitam sa respiram aerul rece al realitatii cand urcam prea repede spre inaltime.

Tine-ma in bratze,asa cum mi-ai promis,sa nu-mi dai drumu`niciodata

Nu ma lasa pierduta in culori,printre clowni,nu acum,poate altadata

Noi coboram si urcam,lasam viatza sa ne surpinda mereu

Supravietuim printre imagini de sticla ce se sparg intr-un cliseu.

Mi se pare mie sau mergem prea repede?si cand se opreste cum facem sa continue?

Nu am timp sa regret,sa dau inapoi,ai uitat sa-mi arati unde e maneta

Cu viteza luminii ne deplasam catre obscur,tu ma faci sa-mi pierd vederea

Parca am trece printr-un tunel,nu te mai vad,lasa-ma sa-mi aprind bricheta

Mergem prea repede ca sa-ti mai aud cuvintele care-mi sting tacerea.

Nu avem voie sa purtam masti chiar si asa nu te mai recunosc

Traim din jocuri,tu ma provoci sa te urasc,sa te iubesc,

Eu te provoc ca pentru prima oara sa-mi dai un motiv sa zambesc,

Cum era inainte totul,mult mai ushor,acum sa indraznesc sa visez,nu-mi mai amintesc

Nu te mai obosi sa ajungi in visele mele,ele nu pot exista,sunt spulberate de acest Carusel Rusesc.

Pe parcursu`calatoriei ai fost mereu langa mine,acum stai in fatza mea

Si zambesti,constient ca nu vei putea niciodata sa-ti gasesti fericirea

Opreste-te sa mai arunci cu sageti,intr-o persoana care nu-ti mai e demult tinta.

Eu am crescut tu continui sa crezi ca suntem intr-un spectacol

Indiferent iti pui scara deasupra oricarui obstacol.

Sar din acest Carusel,vreau sa simt din nou cum e sa fii cu picioarele pe pamant

Sa traiesc ceva real nu visele nevinovate ale unui copil amuzant

Si in final,da,ma amuza prostia ta

Am plecat sper ca ma vei putea ierta...

Reteta Sufletului

Se ia o farfurie murdara de promisiuni,

Se sterg defectele si se strecoara sentimentele

Se adauga iubirea amestecata in praf de diamante,

Toate certurile se dau in fiert cu zaharul vanilinat

si se adauga ushor aroma de suflet fermecat.

Apoi toate lacrimile se pun pe foc si se incalzesc fara sa fiarba

Se pune crema de roze si sucul de lamaie 

peste o inima ce e dulce si amara

Se lasa la rece in 5 minute de ganduri amestecate.

Se imparte inocentza in doua parti egale

cu o linguritza de savoare.

Se da pe razatoare pana raman coji de afectiune

Si se adauga la compozitie inca o picatura de confectiune,

In final se strecoara esentza de  nebunie

Taiata in doua felii de dezamagire,

Comdimentate cu o frumoasa amintire.

Papusa de Portelan

Uita-te in spatele tau,urmele pe care le-ai lasat in urma ta picteaza zapada cu o cerneala neagra,o sa-mi fie mai usor in felu acesta sa te gasesc.Te urmaresc in tacere si n-ai cum sa nu-mi observi ochii mari de sticla,ma incalzesc in bratzele tale si simt cum sangele imi invadeaza din nou venele de plastic,itzi strecori degetele printre suvintele mele in lumina soarelui de aur si imi soptesti la ureche ca totul va fi bine atata timp cat vom ramane impreuna.Trebuia sa anticipez inca de atunci ca aveau sa fie numai niste simple cuvinte,nu ca acestea care sunt scrise singure pentru ca mainile mele si la fel ca si trupul mi-au inghetat de mult...

Podeaua e rece si prafuita,acestea este unul din momentele in care mi-as dori sa zbor si gandul ca as ramane singura oriunde,oricand chiar si pe podea, imi rupe particica cu particica fiecare parte a corpului,mi-as dori sa ma pot ridica,sa ma strecor printre obiecte stricate si uitate si sa ajung mult mai usor cand vreau eu,la tine.Dar tu nu ma vezi decat atunci cand te simti singur,cand vii seara obosit si sunt doar eu ceea care are voie sa te vada plangand,ma tii strans in bratze ca si cum ar fi pentru ultima oara si intr-un fel tacerea mea te sperie.

Au mai trecut zile,nopti,pentru mine par secole,te vad tot mai rar,ai inceput sa cresti,ca cazi prada maturitatii,lacrimile tale s-au oprit brusc,iti aratzi mai greu sentimentele chiar si mie,nu-mi mai spui orice,acum secretele au devenit ceva banal,te ascunzi pana si de peretzi,nu mai are voie nimeni sa te cunoasca.Dar eu raman aceeasi,chiar si daca ash vrea nhu m-as putea schimba nici chiar pentru persoana pe care o iubesc si urasc cel mai mult.

Ca de obicei,fara cuvinte,cand ai intrat impreuna cu ea,ai asezat-o pe scaunul meu preferat si ai lasat-o sa locuiasca impreuna cu noi,nu-mi place sa te impart desi mi-ai zis ca esti doar al meu,totusi prefer sa te cred decat sa simt ca te pierd.Credeam ca va fi doar ceva temporar dar ea s-a intors de fiecare data cand a plecat.Dar nu-ti face griji pentru mine,sunt bine,m-am obisnuit sa am o inima inghetatza de atatea minciuni si promisiuni fara viitor.

Si el cine mai e,atat de micutz,atat de fragil,si ce i-ati facut de plange intruna?ma trage de par,ma trage de maini,as vrea sa mai simt ceva poate in felu`acesta ash putea riposta.Tu vii si il iei de langa mine si ma privesti ca si cum eu l-ash fi ranit pe el.Nu mai conteaza acum,imi inghit in sec lacrimile,imi aranjez parul si imi afisez un zambet la fel de fals ca si cuvintele cu care continui sa ma otravesti.

Voi continuati sa va schimbatzi,va pierdeti fericirea odata cu frumuesetea,particip fara invitatie la tot mai multe certuri,tot mai multe lacrimi.Nu-l cunosc personal,dar cred ca are chef de glume,Timpul acesta nhu ma lasa deloc sa mor,ma tine prizoniera langa cineva care a a aruncat la cosul de gunoi iubirea,si ma lasa mereu pe calolifer sperand ca intr-o zi nu voi mai fi la fel de rece cum sunt acum.

Imi amintesc cand te-am privit pentru ultima oara la limita varstei tale,obosit si inutil sa te mai ascunzi de mine iti ceri scuze pentru tot ce mi-ai provocat dar de fapt stiu ca mai mult iti pare rau ca nu poti fi ca mine,sa ai atata rabdare si indiferenta incat sa ramai rece chiar si atunci cand esti ignorat.Ma uit la tine cu un zambet ironic cum viatza ti se scurge printre razele de lumina ale diminetii,te stingi ushor in rasaritul ucigator,si oceanul din ochii tai goi seaca odata cu inima ta de piatra.

Nu credeam ca o sa vad vreodata cum arata moartea,cand ai plecat tu au plecat si toate ploile din jurul tau,lumina imi atinge din nou rochitza de safir,din nou pot simti caldura din aceeasi camera pustie,si raman linistita pe raftul de pe perete ca un talisman, raman aceeasi papusa de portelan.