Privesc oceanul în imensitatea inconsecvenţei care promite ochilor o furtună de cunoaştere,
Ca o fantomă călătoresc deasupra maselor mulţimii,uneori aş prefera să mă oprească cineva
Caut prea multe şi îmi trădez copilăria,uit prea repede ce înseamnă esenţa suprafeţelor undeva
Unde ar trebui să folosesc timpul nu ca pe o durată ci ca pe o măsurătoare de idei.
Ajung să mă scufund în nisipul clepsidrei pentru că nu m-a învăţaţ nimeni să văd dincolo de materie
Şi nu mi-a arătat nimeni cum ar trebui să funcţioneze viaţa,atunci când în exagerarea ei este lipsită de baterie
Totuşi nu-i înţeleg pe aceia care se plâng de insuficienţă când ea are atâtea de spus
Nu înţeleg cum poţi afirma că o iei de la început la fiecare greşeală care s-a consumat într-un apus.
