Good morning!

Do you think at me when you wake up and smile

Do you look at me or is just because my hair shine
I still hold your hand so where do you go away?
Do you see what`s left of us someway?
Then goodbye my love
and good morning Autumn!:)

Câte zile,câte luni,câte nopţi au trecut fără tine?...
Atât de multe?
Şi totuşi uite-mă încă zâmbesc şi mi-e mult mai bine... 

My Game

Nu e nicio coincidenta...Jocul ramane acelasi,doar mastile si evenimentele se schimba,nu poti pierde cand ti se ofera mereu sansa de-a o lua de la inceput si nu vei castiga altceva  decat urmatorul nivel...
Stii ce se intampla cu jucatorii care au reusit sa te loveasca ,atinge-i si tu...cu mouse-ul,pune-i in Recycle Byn,
In aceasta competitie esti tu impotriva ta,hai sa vedem daca reusesti sa-ti pastrezi regulile pana la final...

Nu să căutăm fericirea absolută ci să trăim jumătăţi din ea în fiecare zi...

În ultimul timp îmi vine să fug departe de tot fără să mă uit înapoi,fuga de responsabilităţi de cele mai multe ori este asimilată ca un act de laşitate,dar mai mult decât atât trebuie să fii laş să rămâi şi să aştepţi să ţi se servească fericirea,e o iluzie că ar putea să însemne un moment important sau o realizare,ci mai degrabă este acel drum pe care l-am ales să plec nu c-a s-o caut ci pentru a o trăi în fiecare zi...

...forgive me

Încetează să mai simţi lipsa suspinelor în nopţile în care stelele au căzut peste genele noastre,nu mai suntem copii dar plutim printre iluzii,pot să accept că nu mă crezi dar aceşti doi ochi zgâriaţi de cristale albastre nu reuşesc să mintă pe nimeni.Îţi aminteşti cum ne jucam pe campia de maci în râsetele  razelor de soare,cum singura îndoială a noastră era unde ne-am aruncat jucăriile,am crescut însă oarecum jocurile au rămas la fel.
Mă priveşti la fel,aceeaşi inocenţă cu trăsături de indiferenţă dar totuşi ceva s-a întâmplat.Ce e în faţa mea nu mai e acel copil care îmi spunea că te voi iubi şi ierta mereu,nu îţi mai simt căldura pe care mi-o serveai sub forma unei plapume cusute cu penele îngerilor,nu mai îmi ştergi lacrimile chimice,încep să cred că te-am speriat când ştiai foarte bine cine sunt de fiecare dată când îmi cădeau solzii şi se rătăceau printre firele reci ale ierbii.
Ce e în faţa mea nu sunt regrete,nici măcar amintiri nu le mai pot numi,se sfârşeşte totul ca un apus ipocrit sub forma unui zâmbet trădător şi totul a început cu primii paşi în care te îndepărtai,te rugam mereu să mai ramai,te rugam cu mere rănite de refuzul tău dar vopsite cu sângele meu ,dar plecai mereu şi tot mai devreme,aceea voce tăioasă te chema şi tu o ascultai ca întotdeauna.
Ce e în faţa mea e tot un copil dar acum îl privesc printr-o fotografie,nu pot opri timpul să mi te ia de lângă egoismul inimii mele,dar măcar pot fi eu ceea care pleacă prima pentru a evita să rămân în prăpastia aşteptării privirii în gol.
Hai să ne jucăm ceva nou:de-a v-aţi ascunselea!,eu mă ascund iar tu mă cauţi,au fost ultimele cuvinte pe care l-am lăsat să le audă,îl priveam printre copaci cum alerga cu acelaşi zâmbet care mi-a otrăvit  gândirea,într-o zi o să rămâi uitându-te spre câmpul fără maci,o să te joci cu jucării noi,o să râzi cu altcineva,dar n-o să mai fie la fel nu-i aşa?!Pentru că aşa suntem noi până nu exploatăm ceva până la distrugere nu putem să simţim importanţa propriei prezenţe...
Aşa că n-o să mă mai întorc niciodată,o să retrăiesc acele clipe printr-o fotografie alterată,se pare că până la urmă am reuşit să opresc timpul cumva,aş fi vrut totuşi un singur lucru,să ştiu că mă vei privi pentru ultima oară când ţi-aş spune...

Bună!

Dimineaţa mă serveşte cu fragmente din ziua de ieri,e ciudat când mă trezesc şi ştiu că o altă zi plină de  accidente urmează să mă surprindă din nou,o altă zi în care o să-mi lipsească persoane pe care nu le mai pot vedea iar atunci când o să le revăd coincidenţa momentului n-o să ne permita probabil nici un simplu:"Bună!".
Eu nu sunt mereu aici,îmi place să schimb locurile dar îmi place şi să mă întorc uneori,să treacă zilele repede ca să permită multe schimbări,să intri pe uşa din spatele meu şi cred că îţi voi simţi prezenţa,mă voi întoarce, voi ridică din sprâncene nu pentru că nu ai venit la mine ci pentru că te-ai schimbat prea mult.

Mă regăseşti după o noapte în care ţi-ai luat adio de la ce a mai rămas din ea,poate zâmbetul meu  nu te va convinge să rămâi dar cu siguranţă nu-l vei uita,nu o să mai stau mult dar o să mă întorc din nou mâine şi poate tu nu o să mai fii dar eu când o să  intru pe uşă,mă uit la oameni,s-au schimbat dar nu mă interesează,mă uit la acest loc care şi el pare altfel dar am intrat deja,e ceva nou azi şi nu faptul că nu te mai pot vedea,este totuşi o altă dimineaţă îmbrăcată diferit dar asta nu mă va opri să zic :Bună!

Bal mascat

E ca un bal mascat
în care toţi se costumează al naibii de bine,
iar după ce îşi dau jos măştile
realizezi că i-ai confundat cu
persoanele în care aveai încredere cândva.

Luminile,papuşile,totul prinde viaţă şi dansează....

Dansează cu sentimentele,cu zarurile care
aruncă toate gândurile
într-un pahar plin cu iubire sărată,
gheaţa se topeşte dar inima ta
tot rece rămâne...

Fetiţa cu chibriturile

Pereţii camerelor vechi şi zgâriaţi absorb certurile şi bătăile sufletelor revoltate prinse de paginile unei poveşti

Loviturile tatălui sunt tot mai  grele,indiferenţa mamei este la fel de rece servite cu ironie cum ar fi să iubeşti,

Cu hainele rupte şi desculţă este trimisă pe strada îngheţată de iarna promisă a noului an

Aruncată în oraşul orb şi mai sărac decât ea,surd şi crud chiar şi la rezonanţele unui pian.

Trec pe lângă ea mai reci ca zăpada,flacăra din ochii ei mari se stinge în cutii de chibrituri sperând a fi aprinse

Şi nimeni n-o ajută şi ea zice că nu e vina lor că e ea mai mică decât o furnică,rătăcită în nisipul minutelor arse

Ar vrea să se întoarcă dar n-a vândut nimic,ei o să fie iar supăraţi pe ea şi alte vânătăi nu mai poate îndura

Nu-i este frică să se îndepărteze când casa ei e spânzurată de coşmarul că nu va mai simţi vreodată căldura.

Se loveşte până şi de cruzimea gradelor,îşi aprinde câte un chibrit din scrumul viselor mai strălucitoare ca părul ei bălai,

O vede pe singura persoană care a iubit-o vreodată şi ninsoarea o acoperă de puf,vântul delicat se mişcă precum un evantai

Nu îşi mai simte slăbiciunile,nu mai aude mersul ruginit al roboţilor,acum încă o dată bunica ei o strânge în braţe

Şi nu-şi poate aminti nimic mai cald pentru care să merite să mori într-un decor mecanizat cusut cu aţe

Chibriturile se sting deodată cu ochii ei plictisiţi de cerşetorii mai paralizaţi decât pietrele

Zâmbind în praful morţii,a deschis geamul pictat care îi oprea sufletul să simtă soarele,

Chibriturile aprind o ultimă scânteie în cenuşa din ger

Şi o luminiţă părăseşte orizontul ca sunetul unui înger 
O auzi şoptind "Când cade o stea,se urcă un suflet la cer"
Dar ea nu moare,ci adoarme în îngheţul unui zambet sincer.