Loviturile tatălui sunt tot mai grele,indiferenţa mamei este la fel de rece servite cu ironie cum ar fi să iubeşti,
Cu hainele rupte şi desculţă este trimisă pe strada îngheţată de iarna promisă a noului an
Aruncată în oraşul orb şi mai sărac decât ea,surd şi crud chiar şi la rezonanţele unui pian.
Trec pe lângă ea mai reci ca zăpada,flacăra din ochii ei mari se stinge în cutii de chibrituri sperând a fi aprinse
Şi nimeni n-o ajută şi ea zice că nu e vina lor că e ea mai mică decât o furnică,rătăcită în nisipul minutelor arse
Ar vrea să se întoarcă dar n-a vândut nimic,ei o să fie iar supăraţi pe ea şi alte vânătăi nu mai poate îndura
Nu-i este frică să se îndepărteze când casa ei e spânzurată de coşmarul că nu va mai simţi vreodată căldura.
Se loveşte până şi de cruzimea gradelor,îşi aprinde câte un chibrit din scrumul viselor mai strălucitoare ca părul ei bălai,
O vede pe singura persoană care a iubit-o vreodată şi ninsoarea o acoperă de puf,vântul delicat se mişcă precum un evantai
Nu îşi mai simte slăbiciunile,nu mai aude mersul ruginit al roboţilor,acum încă o dată bunica ei o strânge în braţe
Şi nu-şi poate aminti nimic mai cald pentru care să merite să mori într-un decor mecanizat cusut cu aţe
Chibriturile se sting deodată cu ochii ei plictisiţi de cerşetorii mai paralizaţi decât pietrele
Zâmbind în praful morţii,a deschis geamul pictat care îi oprea sufletul să simtă soarele,
Chibriturile aprind o ultimă scânteie în cenuşa din ger
Şi o luminiţă părăseşte orizontul ca sunetul unui înger
O auzi şoptind "Când cade o stea,se urcă un suflet la cer"
Dar ea nu moare,ci adoarme în îngheţul unui zambet sincer.
O auzi şoptind "Când cade o stea,se urcă un suflet la cer"
Dar ea nu moare,ci adoarme în îngheţul unui zambet sincer.
