Stilul nopţii

Şi trec peste aceleaşi şoapte sub lumina lunii însângerate
Las în urma mea toate cuvintele care nu au fost niciodată adevărate,
Şi trec peste toate cadavrele figurinelor de ceară
Las sticla clepsidrei să se topească într-o noapte amară.

Încă o dată,tu rămâi doar un semn de întrebare
Şi ce a fost între noi o poţi descrie ca pe o simplă personificare...

Tabloul de gheaţă

Trec pe lângă mine mii de corpuri aparent adormite,visează ,la fel ca toţi,cu ochii deschişi.Luminile ard şi se opresc în ochii fiecăruia ca pentru o ultimă strălucire.Ceea ce ne face deosebiţi în ciuda animalelor,sunt chiar ele greşerile care se înalţă precum artificiile  dincolo de tavanul luminos al cerului până când devine un act de creaţie.Chiar şi aşa galeria de artă este mult mai pustie ca inima unei stane de piatră,nimeni nu mai trece pe aici,acum majoritatea văd arta altfel decât aceste tablouri uitate.

Mă opresc în faţa ta dar tu nu vezi altceva decât valurile de ceaţă care ţi-au umbrit sufletul până când acesta ţi-a devenit străin,nu mai simţi nimic în afară de gustul amar al timpului care totuşi nu are nicio putere asupra ta,nu mai poţi face altceva decât să aştepţi până când cineva te va da jos de pe perete;însă eu ma opresc nu ca să te admir ci ca să-ţi aflu povestea.

Dincolo de privirea ta glacială,de pielea ta la fel de fină şi albă precum zăpada eşti mai mult decât o prinţesă de gheaţă,dincolo de apă şi culoare există un puls al unei vieţi nemuritoare.

Cândva aveai un palat numai al tău pe care singură ţi l-ai ridicat la fel de repede ca şi castelul unui joc de cărţi,cândva acele coridoare de marmură albă erau locuite de soldaţi şi zeiţe care până la urmă au devenit turişti construiţi din calcar.Ani la rând te-ai plimbat singură pe holuri de cărbune aşteptând lumina să te ardă din întunericul tunelului sau măcar ceva să te şteargă aşa uşor şi fără milă de pe faţa pământului.

Dar tu ai continuat să speri că acel Făt-Frumos va evada din paginile unei cărţi sau măcar cineva care să aibă curajul să rămână cald în faţa icebergului dar viaţa e prea scurtă şi neiertătoare când e vorba de aşteptare şi totuşi ea a vrut ca  toată lumea să ţină cont de faptul că poate corpul este torturat de moarte dar ideile acestuia sunt capabile să rămână,aproape întotdeauna vii.

Văd cum lacrimile ei de cristal părăsesc doi ochi de safir,este pentru prima oară când învaţă că fericirea e la fel de rară şi preţioasă precum un diamant.Zâmbeşte şi încalcă legile picturii pentru că există cineva care n-o s-o lase să se stingă în uitare.

Şi nu e numai ea,aşa o să fie mereu:Cu toţii trăim visele propriului tablou...

Dulce venin

Se târăşte in urma mea,imi calcă pe urmele lasate pe o plajă uitată în nisipul la fel de rece ca şi cuvintele care nu mai dor

dar continuă să mă lovească mereu,

Aspirate,nevinovate,micile minciuni s-au adunat într-un ecou ca un refugiu pentru sinceritatea păstrată doar pentru mine,

piese ironice ce construiesc un sarcastic trofeu...

Ea se uită în oglinda plină de praf,acelaşi praf care i-a orbit şi sufletul

Criminală în esenţa pură a iluziilor îţi face aşa uşor să dispară tot zâmbetul

Îţi ucide toată copilăria,îti smulge inocenţa lasându-te invizibil precum vântul.

Ea strânge noaptea in braţe un ursuleţ în care-şi strecoară propriul venin

Şi din ochii ei dulci curge acum o substanţa toxică căci şi-a ucis îngerul divin.

El totuşi continuă să-i admire frumuseţea malefică,şi îi şopteşte că nu e singură dar e singura care

Îşi trădează aripile pentru a distruge pe rând fiecare cărămidă,în timp ce alţii aleg să zboare 

El o vede dincolo de acţiunile dezvoltate în infracţiuni,

Şi totuşi hoaţa i-a furat inima folosind doar câteva promisiuni.

Se uită la el şi îl aruncă într-o plasă de minciuni,sărutul ei este precum muşcătura de şarpe

Lovit de o moarte lentă se sufocă în propriile slăbiciuni dar nu-i pasă atâta timp cât o are aproape.

Aceasta nu e iubire,poate doar un strop de obsesie pentru indiferenţă

Căci până la urmă pentru cunoaştere ne înecăm în existenţă.