Frunzele îl părăsesc una câte una până când şi trupul începe să-l trădeze,aşternutul de cristal îl inveleşte dar şi omoară,rămâne singur într-o izolare aproape dulce,uitat şi torturat de îngheţul minutelor visând ca pentru ultima oară la mugurii ce obişnuia să-i aibă.Tabloul existenţei umane aparent captivant prin simplitate dar faşcinant de singurătate,aşa se întâmplă că dependenţa este legată de tragedie şi mister iar volumele despre dragoste şi familie ajung în devorarea prafului ale camerelor încuiate,inima nu mai e salvată de afecţiunea echilibrului în doi acum când trebuie să-i rezervi energia din ura tuturor.
Ramurile se pierd în avalanşa atmosferei,coroana nu îi este furată ci luată înapoi de braţele orizontului auriu odată cu lacrimile transformate în petale uscate,cuvintele ajung şoapte ale strigătelor în ecou,nu mai e nimeni pe umărul căruia să adormi de dor.Acum nu mai rămâne decât îmbrătişarea delicată a morţii,întorcând spatele ar fi prea mult să-ţi iei adio aşa că nu-ţi rămâne a spune decât:Somn usor...
